miercuri, 11 mai 2011

Comisia Trilaterala Francmasonica conduce cu adevarat lumea? (partea 3)

          In 1991, la una din conferintele secrete ale grupului Bilderberg din Germania, David Rockefeller a multumit ziarelor de larga circulatie din Statele Unite, Washington Post, The New York Times, si Time ca timp de 40 de ani au pastrat secretul asupra a ceea ce face aceasta organizatie. David Rockefeller a fost un foarte activ agent al Comisiei Trilaterale in ultimii 40 de ani. In 1964 s-a intalnit cu Nikita Hrusciov si dupa 4 luni acesta a fost schimbat. In 1973 s-a intrunit cu 27 sefi de stat inclusiv ai Uniunii Sovietice si Chinei comuniste. In 1974 l-a vizitat Papa Paul VI, dupa care enciclica papala chema la amalgamarea popoarelor. In 1976, premierul australian Malcolm Fraser a venit sa se intalneasca cu presedintele Statelor Unite, dar inainte de aceasta s-a intalnit cu David Rockefeller. In 1989 acesta l-a vizitat pe Gorbaciov si a oferit Uniunii Sovietice intrarea in Fondul Monetar International (International Monetary Fund, IMF) si in Banca Mondiala; apoi s-a dus in Polonia. Dar imprumuturile acordate oricarui guvern de catre Fondul Monetar International sunt garantate de avutul natiunii: de munti, rauri, lacuri, campii si dealuri, de pamantul tarii, de baza existentei locuitorilor.
                             Dintre realizarile Comisiei Trilaterale francmasonice se pot cita:
   1) Tradarea si exilarea sahului Iranului, care reusise sa aduca prosperitate si stabilitate in Iran astfel incat, daca petrolul iranian s-ar fi epuizat in decurs de un secol, Iranul ar fi putut continua sa prospere cu o economie echilibrata in granitele proprii. Eliminarea sahului a lasat portile deschise agentilor sovietici si fanaticilor dementi si setosi de sange, ayatollah-ilor. Sahul a fost convins sa-si investeasca banii in banca lui Rockefeller, Chase Manhattan; si Carter l-a trimis pe generalul american Robert E. Huyser, comandant adjunct al fortelor din Europa, sa le ceara generalilor iranieni sa nu se opuna loviturii de stat a lui Khomeini. Dupa cateva ore, generalii iranieni au fost impuscati. Mai mult, cand primul ministru iranian Amir Hoveida a cautat sa arate in parlament ca Ayatollah Khomeini, care a preluat puterea, era un impostor care se dadea drept Ayatollah Khomeini, a fost tarat afara din parlament si impuscat pe loc (adevaratul Ayatollah avea un deget mijlociu lipsa; impostorul nu avea nici un deget lipsa). Michael Goloniewski, expert polonez, afirma ca impostorul care a trecut drept Ayatollah Khomeini a fost un agent sovietic.

2) Exacerbarea terorismului comunist in Africa de Sud, unde ambasada americana a devenit cartierul general al criminalitatii si a terorismului armat impotriva populatiei pasnice.
  
3) Predarea Canalului Panama unui dictator marxist. Numai dobanda pentru datoriile dictatorului panamian
Torrijos fata de bancile americane Chase Manhattan, First National City Bank, Bank of America, Banker’s Trust, First National Bank of Chicago, Republic National Bank of Dallas, si Marine Midland Bank (a lui Sol Linowitz, care a conceput tratatul de cedare al canalului) insuma 39% din bugetul sau national. Cedand Canalul Panama lui Torrijos, acesta isi putea plati datoriile fata de aceste banci din taxele ridicate de la vapoarele care-l folosesc. Ce a pierdut poporul american au castigat bancile sus-numite; caci in tratatul de cedare al Canalului Panama catre Torrijos, guvernul Statelor Unite s-a obligat sa plateasca lui Torrijos milioane de dolari pentru ca a acceptat sa primeasca Canalul. Jumatate din bancile care i-au dat bani cu imprumut falitului Torrijos aveau cel putin un membru al Comisiei Trilaterale in comitetul de directie. Dintre cei 16 senatori americani care erau la ora aceea membri in CFR, 15 au votat sa i se dea canalul lui Torrijos.

4) Tradarea Nicaraguei. Somoza, presedintele ales al Nicaraguei si izgonit de conspiratia sandinista, a vazut cu uimire ca “exista o conspiratie care planuieste in mod intentionat sa distruga forma de guvernare republicana si s-o inlocuiasca cu dictatura totalitara. Pentru ca a cautat sa avertizeze publicul american de felul in care guvernul american introduce treptat dictatura totalitara, Somoza a fost asasinat la cateva saptamani dupa aparitia cartii sale. “In 9 luni comunistii au facut mai mult rau in Nicaragua decat a facut Somoza in 10 ani”, scrie un fost conducator sandinist. Circa 12.000 de oponenti politici au fost aruncati in inchisoare, sute de oameni pur si simplu au disparut. Comunistii dicteaza toate amanuntele vietii in Nicaragua. In fiecare zi junta acapareaza mai multa avere. Au confiscat peste un milion de acri de pamant arabil, dar mai putin de a cincea parte din pamant e cultivata azi. Peste doua luni vom muri de foame” (The Review of the News, 30 iulie 1980, dupa RE). Principala preocupare a sandinistilor, in afara de jaf si asasinat, pare sa fie exportul de revolutie in El Salvador, Honduras, Guatemala, si Costa Rica. Totusi, declarandu-se satisfacut ca “regimul marxist din Nicaragua nu ajuta gherilele comuniste din El Salvador si Guatemala”, Carter le-a dat sandinistilor 75 milioane de dolari in 1980.

marți, 10 mai 2011

Comisia Trilaterala Francmasonica conduce cu adevarat lumea? (partea 2)

    Cel care a scris Carta Comisiei Trilaterale si care a fost primul director al acestei comisii (Zbigniev Brzezinski). Ca si colaboratorii lui de la Clubul de la Roma, si el doreste sa construiasca societatea dupa principiile lui Karl Marx.  Brzezinski recunoaste cu candoare ca pentru a realiza Noua Ordine Mondiala, poporul american va trebui sa accepte scaderea nivelului de trai. Cele trei “laturi” ale Comisiei Trilaterale, si anume Statele Unite, Europa Occidentala si Japonia, sunt regiunile 1, 2 si 3 pe harta Clubului de la Roma. Comisia Trilaterala francmasonica are 325 membri: 98 din America, 146 din Europa si 81 din Japonia. Fiecare mare corporatie din Japonia este reprezentata cu cel putin un director. Aproape toti reprezentantii francezi sunt masoni in loja Grand Orient.
    Metodele de lucru ale Comisiei Trilaterale, ca si ale francmasoneriei in general, includ printre alte mijloace satanice, asasinatul politic sau macelul in masa, daca le este util. Dar asasinatul reprezentantului Larry McDonald (deghizat prin lovirea “accidentala” a unui avion intreg), care, in ciuda conspiratiei francmasonice guvernamentale si a conspiratiei tacerii in mass-media, incepuse sa dezvaluie in public activitatea Comisiei Trilaterale intre 1981 si 1983, a provocat o reactie de indignare in randul populatiei.
             La 15 decembrie 1987 senatorul Jesse Helms a facut o trecere in revista a situatiei politice din Statele Unite ale Americii, si a incheiat cu urmatoarele cuvinte: …aceste organizatii oculte lucreaza de comun acord cu stapanii din Kremlin ca sa creeze ceea ce ei numesc “Noua Ordine Mondiala”. Organizatii particulare precum: Consiliul pentru Relatii Externe, Institutul Regal de Afaceri Internationale, Comisia Trilaterala, Conferinta de la Darmouth, Institutul Aspen pentru Studii Umanistice, Institutul Atlantic si grupul francmasonic Bilderberg disemineaza si coordoneaza planurile pentru aceasta noua ordine mondiala in cercuri puternice comerciale, financiare, academice si oficiale… acest amalgam amorf de bogatie si legaturi sociale a caror putere rezida in faptul ca ei (francmasonii) au pus stapanire pe sistemul nostru financiar si pe o mare parte din sectorul industrial. Principalul lor instrument de control asupra economiei si finantelor americane este Federal Reserve System… Oricine poate vedea cum (bancherii de pe) Wall Street controleaza Departamentul de Stat si Agentia Centrala de Investigatii… Punctul de vedere al puterii instaurate de francmasoni se cheama azi globalism… Dupa punctul de vedere globalist, statele nationale si granitele nationale nu au nici o valoare. Filozofia si principiile politice sunt pur si simplu relative. Chiar constitutiile sunt doar vorbe goale in fata celor care au puterea. Libertatea sau tirania nu sunt nici bune, nici rele in sine si nu sunt luate in considerare. Conform acestui punct de vedere, activitatea fortelor internationale financiare si industriale trebuie orientata spre realizarea acestei unice lumi globale, avand ca punct principal contopirea Uniunii Sovietice cu Statele Unite ale Americii… Tot ceea ce conteaza in ochii lor este sa stoarca profituri maxime printr-o practica descrisa ca fiind capitalism financiar, un sistem care se bazeaza pe doua lucruri: indatorare si monopol. Acesta nu este un adevarat capitalism. E calea concentrarii economice si a sclaviei politice.
     Comisia Trilaterala a fost cel mai bine descrisa de Senatorul Barry Goldwater: “Ceea ce intentioneaza trilateralistii sa faca in realitate este crearea unei supraputeri economice mondiale deasupra guvernelor politice ale statelor nationale afectate. Ca administratori si creatori ai sistemului, ei vor stapani lumea”.
   Cine-si inchipuie ca vorbele despre stapanirea lumii sunt vorbe goale, se inseala. Stapanirea lumii de catre un grup dedicat puterii banului, lipsit de nationalitate si loial doar lui insusi inseamna pentru ceilalti lagare de concentrare, viata de mizerie, degradare fizica si psihica si genocid dupa bunul plac al elitei. Comisia Trilaterala cuprinde Statele Unite, Europa si Japonia pentru ca acestea produc doua treimi din productia mondiala de bunuri si pot absorbi restul lumii in sferele lor. Fondul Monetar International si Banca Mondiala sunt brate ale acestei comisii, care formuleaza planuri pe 20-30 de ani inainte. In 1972, planul Comisiei Trilaterale era de a scadea nivelul de trai al claselor de jos si de mijloc, de a spori autoritatea presedintelui, de a consolida cooperarea dintre guvern si sectorul particular, faurind planuri economice, un control guvernamental mai sever asupra presei si dezarmarea muncitorilor. Henry Kissinger a devenit in 1977 membru in Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale si sef al Consiliului International al Bancii Chase-Manhattan a lui Rockefeller, pe a carui mosie a fost fondata Comisia Trilaterala in 1972. Fondurile pentru salariatii si activitatile Comisiei Trilaterale au fost donate de cei care profita de pe urma activitatilor ei: Rockefeller si cumnatul sau Franklin (director la CFR intre 1953-1971), David Packard de la Hewlett Packard, si o serie de megaindustrii si fundatii ca Ford, Lilly, Kettering, fratii Rockefeller, Thyssen, General Motors, Sears, Caterpillar, Deere, Exxon, Texas Instruments, Coca-Cola, Times (publicatii), CBS (televiziune), Wells-Fargo (banci). Senatorul Barry Goldwater numeste Comisia Trilaterala “noua cabala internationala a lui Rockefeller”, caci este internationala (din ea fac parte directorii bancilor Chase-Manhattan din America, Mitsubishi din Japonia, Dresdner Bank din Germania, Swiss Bank Corporation – Banca Elvetiana, Amsterdam Rotterdam Bank din Olanda, Bank of Montréal din Canada, Crédit Agricole din Franta, si altii); dar Rockefellerii sunt, credem noi, subordonati casei Rothschild.
 

luni, 9 mai 2011

Comisia Trilaterala Francmasonica conduce cu adevarat lumea? (partea 1)

     In deceniile anilor 1950 si 1960, cu tot secretul conspirator al CFR-ului, publicul, care era mai putin timp decat acum, dupa treizeci de ani de continua spalare a creierului, incepuse sa ridice intrebari cu privire la activitatile CFR-ului. In special, incepuse sa observe ca producatorul american sufera din punct de vedere economic. Ca un mijloc de diversiune, David Rockefeller a infiintat in 23 si 24 iulie 1972 Comisia Trilaterala – in care francmasonul Bill Clinton este si el membru. Cei opt delegati din partea Statelor Unite care au participat la sedinta de infiintare a Comisiei Trilaterale in castelul lui Rockefeller sunt membri ai CFR-ului. Scopul declarat al acestei comisii este, dupa spusele ei, “cooperarea trilaterala stransa pentru a mentine pacea, a administra economia globului, a promova renovarea economica, a diminua saracia mondiala, permitand astfel evolutia pasnica si linistita a sistemului mondial global.”
       Cele trei “laturi” sunt America, Europa Occidentala si Japonia. Prin aceasta comisie de “dezvoltare economica si comerciala” s-a urmarit ca mare parte din averea poporului american sa treaca in mainile bogatasilor japonezi si arabi si aceasta fara sa se ascunda nationalitatea noilor stapani ai pamantului si bogatiilor Americii.
  Arabii, care nu s-au putut niciodata intelege intre ei in trecut, in ciuda religiei lor comune, dintr-odata au cazut de acord in 1973 cand au impus embargoul petrolului, pe care companiile americane il extrageau si rafinau din teritoriul tarilor arabe. Cea mai mare parte din venit s-a intors in America, unde cativa seici arabi au devenit vicepresedinti ai megabancilor americane si europene. Apoi, tot aceasta criza petrolifera creata artificial a sporit bogatia Japoniei, ale carei masini, laudate in cor de mass-media pentru ca consuma putin, au alungat de pe piata americana masinile americane, distrugand industria grea americana si facand someri milioane de americani. O mare parte din acest profit din nou s-a reintors in America (si in Europa) unde magnatii japonezi au cumparat suprafete mari de pamant si industrii intregi. Astfel, embargoul petrolului arab a servit de minune planurilor de a saraci creatorii si purtatorii civilizatiei crestine occidentale si a instaura guvernul francmasonic mondial, pregatit prin conceptul de “interdependenta economica mondiala” de catre Comisia Trilaterala.
  In realitate, petrolul arab nu este nici pe departe atat de necesar cum este facut cetateanul de rand sa creada, caci in Statele Unite se afla zacaminte mari de petrol. Guvernul american interzice insa exploatarea lor pe motiv ca “s-ar distruge mediul inconjurator”. Cand scopul este ruinarea si aservirea muncitorului american, mediul inconjurator este protejat cu strasnicie de catre guvern, cand scopul este ruinarea si aservirea fermierului american, mediul inconjurator este distrus cu mare zel de catre acelasi guvern, care impune folosirea celor mai nocive si mortale insecticide si ingrasaminte chimice, a caror toxicitate este asa de grava incat efectul lor distrugator va dura multe secole. Dar ce conteaza ca frumoasa natura a Americii va fi transformata in desert mort,  cata vreme elita francmasonica bancara internationala isi va vedea visul cu ochii, nu vor mai exista decat ei si imensa gloata de sclavi din imensele cazarmi urbane asemeni acelor pe care le construia Nicolae Ceausescu pe vremea cand darama satele Romaniei.

duminică, 8 mai 2011

Lady Gaga- Papusa Iluminatilor

      Lady Gaga este o cantareata lansata in anul 2008, super-hitul ei “Poker Face” facand furori pe toata planeta. Dar totusi ceva anume frapeaza la ea…simbolismul din jurul sau. Acesta e atat de evident, incat te intrebi daca nu cumva e o gluma proasta. Simbolismul Illuminati devine atat de clar, incat o analiza ca aceasta nu este decat un simplu exercitiu de a arata evidenta.Toata personalitatea lui lady Gaga reprezinta pretul platit pentru controlul mintii.
                 Proiectul MK-ULTRA de control al mintii
        Pentru a intelege ce reprezinta “controlul mintii”, sa ne referim putin la proiectul “MK-ULTRA”. Acesta din urma reprezinta numele de cod dat de catre CIA programului sau de “interogare chimica”, care a fost inceput la inceputul anilor 50 si continuat pana la sfarsitul anilor 60 ai secolului 20. Programul a fost testat pe cetateni americani si s-a folosit de multe tipuri de droguri, precum si de alte metode, pentru a manipula starile mentale individuale, si pentru a schimba functiile creierului. Proiectul MK-ULTRA a fost adus la cunostinta publicului in 1975, prin intermediul a 2 comisii: o comisie a Congresului american si una prezidentiala. Eforturile de anchetare au fost zadarnicite intrucat directorul CIA, Richard Helms, ordonase cu 2 ani inainte distrugerea dosarelor privind acest proiect. Desi CIA afirma ca experimentele de control al mintii au fost abandonate, un fost angajat al CIA, a declarat in multe interviuri ca agentia americana foloseste in continuare tehnicile de control al mintii, sub alte forme.
                    Ce reprezinta numele “Lady Gaga”?
         Inainte de a analiza simbolismul ascuns de pe scena unde activeaza Lady Gaga, sa vedem mai intai ce semnifica numele ei. “Gaga” in limba engleza este un termen care inseamna “sonat”, “ramolit”, “senil”, “dus”,”idiot”, “prostut”, gaga”. “Gaga” este, probabil, cel mai usor nume de pronuntat in limba engleza, acesta fiind adesea primul sunet scos de bebelusi, in incercarea de a imita vorbirea umana. Deci, “Lady Gaga” s-ar traduce prin: “doamna sonata”, “doamna prostuta”, “doamna gaga”, “doamna fara minte”. Aceasta minte goala poate fi umpluta cu orice lucru. Iar aceasta stare, a mintii goale, poate fi obtinuta cu succes dupa un proces de control al mintii.
       De asemenea, se poate spune ca numele a fost inspirat si dupa numele melodiei formatiei Queen “Radio Gaga”. In videoclipul lui “Radio Gaga”, sunt folosite secvente din filmul “Metropolis” (1927), care povesteste istoria unei femei din clasa muncitoare, ce a fost aleasa de reprezentantii unei organizatii oculte, pentru a transforma-o in robot, folosindu-se de stiinta si magie neagra. Aceasta transformare ar putea fi o metafora pentru controlul mintii. Odata transformata in robot, femeii i se ofera sarcina de a corupe alti reprezentanti ai clasei muncitoare. Interesant e faptul ca si alte cantarete, ca Madonna, Beyonce, Kylie Minogue, s-au folosit de imaginea femeii-robot in unele din videoclipurile lor. Lady Gaga, pentru a continua “traditia”, foloseste acelasi lucru in videoclipul piesei “Paparazzi”.

                            Semnificatia logo-ului lui Lady Gaga

          Interesant si foarte evident este si logo-ul cantaretei. El prezinta un corp de femeie fara cap, cu un fulger care porneste din pieptul sau si care iese prin organele sale genitale. Lipsa capului semnifica inca o data absenta gandirii proprii, a constiintei personale. Acest corp seamana frapant de mult cu ciudatele manechine fara cap ce le puteti gasi in magazinele de haine.
Fulgerul implica faptul ca trupul sau fara gandire a fost “incarcat” cu o forta care-i confera viata (interesanta comparatie, caci procedeul de control al mintii care se bazeaza pe traume foloseste tratamente cu electrosoc).
  Simbolismul ochiului atotvazator din videoclipurile lui Lady Gaga.
        Daca va uitati la cateva din imaginile sau videoclipurile lui Lady Gaga, veti observa faptul ca ea, in mod constant, inchide unul din ochii sai. Multi oameni ar interpreta acest lucru ca o “chestie cool”, dar cei care sunt familiarizati cu simbolismul societatilor oculte, stiu faptul ca “ochiul lui Horus” (asa cum mai este el denumit) este unul dintre cele mai vechi simboluri folosit de organizatiile oculte.
    
                    Simbolismul ochiului atotvazator din videoclipurile lui Lady Gaga
         Daca va uitati la cateva din imaginile sau videoclipurile lui Lady Gaga, veti observa faptul ca ea, in mod constant, inchide unul din ochii sai. Multi oameni ar interpreta acest lucru ca o “chestie cool”, dar cei care sunt familiarizati cu simbolismul societatilor oculte, stiu faptul ca “ochiul lui Horus” (asa cum mai este el denumit) este unul dintre cele mai vechi simboluri folosit de organizatiile oculte.

sâmbătă, 7 mai 2011

James Cameron - sustine idealurile francomasonice

                                 AVATAR
      Nu stiu daca in ultima vreme vreun film a avut atata succes, cum a avut “Avatar”. Megaproductia lui James Cameron a ajuns deja pe primul loc in lume, la cele mai mari incasari realizate vreodata de o pelicula cinematografica. Filmul surprinde foarte mult prin efectele speciale care, pentru unii, par a fi extraordinare. Dar, totusi, pentru neinitiati, filmul ascunde multe lucruri…de natura malefica!
Se pare ca filmul a costat jumatate de miliard de dolari pentru a fi realizat, ceea ce inseamna ca ar fi cel mai scump film din istoria omenirii. Nu se stia inainte de aparitia sa pe piata ca filmul ar avea atata succes; ar fi putut sa fie un mare fiasco. De aceea, intrebarea legitima care se pune ar fi: de ce s-ar risca sa fie investiti atatia bani intr-un film, care ar fi putut foarte bine sa nu-si scoata cheltuielile? Poate intrucat anumite forte ascunse ar fi interesate nu neaparat de bani, ci de transmiterea unor mesaje ascunse omenirii?

                                 TERMINATORUL
         In anul 1982, James Cameron termina de scris scenariul la “The Terminator”, impreuna cu sotia sa (care era membra a Ordinului Stelei de Est, organizatie masonica feminista). Ideea principala este aceea ca un om este trimis inapoi in timp pentru a se lupta cu un cyborg, ce doreste sa ucida o femeie, care urma sa dea nastere unui “salvator”, acesta din urma avand sa salveze omenirea de o lume guvernata de roboti. Simbolistica povestii a fost luata din Biblie, intrucat femeia ar putea fi comparata cu “Fecioara Maria”, iar “salvatorul” cu Iisus Hristos.
Simbolismul francmasonic din “The Terminator” era evident in tot filmul. Unul din primele simboluri a fost acela de a utiliza “lumina albastra” in situatii intunecate. Lumina albastra reprezinta ascensiunea simbolica a lui Cameron de la primele grade francmasonice (cunoscute sub numele de “grade albastre”), la urmatoarele grade, cunoscute ca “Ritul York”.

                               ALIENS 
         James Cameron a inceput realizarea filmului “Aliens”, ale caror filmari au avut loc in Anglia, in 1985. Unde? Tocmai in orasul York, asa ca James Cameron si-a putut primi initierea in gradele francmasonice ale ritului de York.
“ Aliens” era o adaptare dupa filmul “Alien”, in care exploratori de pe Pamant cauta pe o alta planeta o colonie miniera (ce mult se aseama inceputul cu “Avatar”!). Cand ajung aici, ei sunt vanati de niste creaturi ciudate, ce au infatisare de insecte (ca adulti) sau serpi (cand sunt tinere), si care se folosesc de trupurile umane drept gazde.
A fost evident pentru toti faptul ca frica si groaza instalate celor care au privit acest film s-a datorat efectelor speciale din acest film, ca urmare a manipularii mintii. De ce? Pentru a-i pregati pe oameni ca intr-o zi se vor confrunta cu o amenintare din spatiul extraterestru.

             Aceste sunt doar cateva dintre filmele facute de James Cameron pentru a promova Noua Ordine Mondiala.

vineri, 6 mai 2011

Cutremurul din Japonia provocat de mana omului

       Dincolo de emotia puternica pe care a produs-o tragedia din Japonia, cutremurul puternic, replicile care i-au urmat dar si valul urias pe care l-a provocat, a aparut si o teorie bizara. Cum ca aceasta catastrofa, care pana la urma, prin accidentul de la centrala nucleara de la Fukushima a capatat proportii planetare (iod radioactiv si cesiu au fost detectate inclusiv in Romania, la mai bine de 10.000 de kilometri distanta) nu ar fi avut cauze naturale, ci a fost provocat de catre om. A aparut din ce in ce mai mult cuvantul HAARP, de fapt un grup de initiale care desemneaza o arma teribila. HAARP sau High Frequency Active Auroral Research Program este un program de cercetare asupra frecventelor aurorale active desfasurat pe teritoriul Statelor Unite si are baza langa localitatea Gakona, Alaska.
          Cineva a inventat, cu o idee geniala, o masinarie infernala, relativ simpla ca mod de functionare si care, datorita ei, se joaca de-a Dumnezeu. Provoaca cutremure, schimbari de clima, uragane sau gauri in stratul de ozon. Explicatia functionarii unui astfel de sistem nu este foarte complicata. Este vorba despre unde de inalta frecventa. Istoria lui HAARP este de fapt istoria comunicatiilor pe planeta. Fizicianul James Klark Maxwell descopera in 1864 faptul ca un „val” format din campuri electrice si magnetice se poate propaga dintr-un loc in altul.   
        Descoperea de fapt campurile electromagnetice, (EM), toate acestea fiind demonstrate in laborator in anul 1880 de fizicianul german Heinrich Hertz. La sfarsitul secolului XIX, Guglielmo Marconi, pe baza descoperirilor lui Maxwell si Hertz a inventat primul sistem practic de telegrafie. In 1899, Marconi aplica tehnica sa de comunicare la distanta prin utilizari practice si comerciale. In data de 12 decembrie 1901, savantul italian face un experiment demonstrand comunicarea transatlantica prin trimiterea unui semnal din localitatea Cornwall, Anglia si primirea acestuia in St. John’s, Newfoundland.
         Dupa acest pionierat, inca un pas catre HAARP a fost facut in 1983 de Brooks Agnew care a facut un fel de tomografie a unei bucati de pamant, cu unde cu o frecventa de 30 de W. Incerca sa sondeze straturile din strafunduri, ca sa caute zacaminte pretioase. Principiul era simplu. Fiecare strat subpamantean vibra intr-un anumit fel si astfel semnala prezenta petrolului, gazelor naturale, zacamintelor de fier si asa mai departe. De aici, nu a mai fost decat un singur pas. Doi fizicieni au socotit ca daca in loc de 30 de W, straturile subpamantene vor fi bombardate cu 1 miliard de W, straturile ar intra in rezonanta si ar incepe sa vibreze, provocand astfel cutremure catastrofale.
         Ca efectul sa fie si mai puternic, undele nu sunt trimise direct in pamant, ci in ionosfera de unde sunt respinse cu forta si astfel produc o si mai mare miscare a straturilor subpamantene. Exista si oficialitati care confirma existenta unei astfel de arme teribile. Hazel Takanaka, fost ministru de finante al Japoniei a spus ca tara sa a fost amenintata cu o arma puternica, capabila sa provoace cutremure catastrofale. Dupa aceasta declaratie, pe un site de pe Internet a aparut informatia ca orasul Niigata va fi lovit de un cutremur. Previziune corecta. Doua zile mai tarziu, Niigata, unde se afla cel mai mare reactor nuclear al Japoniei, era lovit nu de unul, ci de doua cutremure de 6,8 grade Richter. Astazi, asa cum am spus, vinovat de cutremurul catastrofal din Japonia este considerat HAARP. Cu atat mai mult ca, la fel ca in cazul Niigata, de aceasta data a fost lovita centrala de la Fukushima, nu de unul, ci de doua cutremure, cel de-al doilea cu magnitudinea de 7,2 pe Richter. Asadar HAARP, care initial a fost construit pentru a proteja teritoriul SUA de eventualele atacuri cu avioane si rachete, a incaput pe mana unor nebuni care acum ameninta intreg Pamantul.

joi, 5 mai 2011

Sfarsitul lumii vine mai repede

          Biroul Federal de Investigatii, a transmis o stire naucitoare: extraterestii exista. A produs si cateva dovezi in acest sens. Doua zile mai tarziu, o alta institutie a carei seriozitate nu poate fi nici o clipa pusa la indoiala, Agentia Spatiala Americana, dadea si ea o stire ingrozitoare: dupa anul 2012, putini oameni vor mai rezista sa traiasca pe Pamant. La aceste doua comunicate oficiale s-au adaugat imediat milioanele de zvonuri sau de interpretari, de scenarii despre conspiratii mondiale, despre catastrofe naturale, provocate insa de mintea diabolica a unor oameni care vor sa stapaneasca lumea. Un curent catastrofic, Apocalipsa din Biblie si sa urmarim semnificatiile ascunse din filmele care au ca subiect ultima catastrofa a planetei.
          Sfarsitul lumii. Un subiect de marketing menit sa aduca bani celor care il comercializeaza (filme, carti, publicatii, buncare, constructii rezistente, alimente etc), adevar pentru care nu suntem pregatiti si ale carui prime semne ne iau acum prin surprindere si despre care aflam din informatii pe care detinatorii lor le-au ascuns zeci de ani si acum le-au dat drumul pe piata considerand ca ascunderea lor in continuare nu mai are nici un rost. Care dintre aceste doua variante este cea corecta?

                     Dupa 60 de ani

          Vestea a fost una care i-a bulversat pur si simplu pe oamenii simpli, cei care erau convinsi ca viata curge normal, asa cum au randuit-o legile universului si cel care le-a creat, fie ca se numeste, Dumnezeu, Buda, Alah sau Iahve si a dat apa la moara adeptilor teoriei catastrofice, conform careia sfarsitul civilizatiei pamantene este aproape. Dar ce inseamna sfarsitul civilizatiei? Poate fi acelasi cu simbolul mortii din cartile de Tarot, unde moartea nu inseamna disparitie, ci granita dintre sfarsitul a ceva si un nou inceput.
Dar sfarsitul omenirii poate insemna si disparitia ei definitiva, fara a mai incepe nimic. In prima varianta, cea a transformarii, a continuitatii, se pune serios problema: ceea ce va urma, dupa moartea omenirii, implica si prezenta omului? Si daca da, va fi construita tot pe principiile acumularii, asa cum este construita civilizatia de astazi? Din nou cei mai importanti oameni ai planetei vor fi aceia care au cel mai mult: vite, pamanturi, bani, case, cei care construiesc cele mai inalte blocuri, cele mai mari vapoare, cele mai numeroase armate, cei mai multi sateliti pe orbita, sau altceva va sta la baza evolutiei: partea spirituala, cand cei care vor conduce lumea vor fi initiatii, cand liderii planetei vor fi Iisus, Dalai Lama, Mahomed.
           O alta intrebare esentiala cu privire la ce se va alege de civilizatia noastra este aceea ca in cazul in care viitorul va insemna in continuare prezenta omului pe Terra, el va fi singur sau va trai impreuna cu fiinte venite din alte planete. Iar acele fiinte, vor veni cu ganduri pasnice, de convietuire sau vor veni sa ne cucereasca si sa ne transforme in sclavi pe cei pe care ii considera apti sa-i slujeasca, iar pe restul sa-i extermine. Va aparea adica un nou Auschwitz sau un nou Birkenau, dar de asta data aplicand un nazism extraterestru?

          In acest context, cu atat mai bulversanta este stirea difuzata la inceputul saptamanii trecute de FBI, cum ca extraterestii exista si au vizitat pamantul. Secretul a fost bine pastrat timp de peste 60 de ani. De ce a fost el facut public acum? Ne pregateste FBI pentru o mare intalnire de gradul III sau nu este decat o simpla diversiune, de proportii planetare, este adevarat, dar tot diversiune, care sa abata atentia de la chestiunile grave ale omenirii: foametea, schimbarile din lumea araba, catastrofele naturale, suprapopularea planetei.
          Despre ce este vorba. La 2 iulie 1947, mai multi locuitori de la periferia orasului Roswell, New Mexico, au vazut o farfurie zburatoare, care nu a aterizat lin, ci s-a prabusit. Mai multi fermieri s-au deplasat imediat spre locul impactului si au vazut un obiect de forma rotunda, strivit de pamant. Unul dintre ei chiar a vazut in interior niste fiinte care nu mai miscau si care, conform descrierii sale, erau niste humanoizi. In cabina mirosea puternic a sulf, iar fiintele nu mai miscau. Imediat au sosit si militarii de la Grupul de Bombardiere 509, din cadrul Air Force, cu baza la Roswell, care au indepartat martorii. Primul comunicat al bazei militare a fost fara echivoc: „Air Force a capturat o farfurie zburatoare”. A doua zi, toate ziarele titrau aceasta stire incredibila pe prima pagina.
         Printurile mai exista si azi. Dupa cateva ore de la primul comunicat, a fost difuzat un altul, care dezmintea informatia initiala si care prostea in fata martorii oculari. Nu fusese vorba despre o farfurie zburatoare, confuzia fusese facuta de catre fermierii care alergasera la fata locului, ci de un balon meteorologic care se prabusise.
       Balon meteo cu oameni in el? O vreme, opinia publica si-a mai pus tot felul de intrebari, apoi s-a asternut tacerea si peste incidentul de la Roswell s-a asternut praful secretelor bine pastrate. Dupa 60 de ani, acelasi FBI care se jurase in ’47 ca la Roswell este doar o poveste stiintifico-fantastica, acum recunoaste ca totul este devar gol-golut.Un agent FBI dezvaluia ca un anchetator al fortelor aeriene a declarat ca a gasit in New Mexico trei farfurii zburatoare. Obiectele erau circulare si cu un diametru de 15 metri. In fiecare OZN erau trei cadavre cu forma umana, care masurau doar 90 de centimetri. Cadavrele erau imbracate in haine metalice cu o textura foarte fina, iar trupurile erau bandajate asemenea pilotilor de incercare.
         Agentul FBI mai scria ca OZN-urile au fost gasite in New Mexico pentru ca in zona exista un radar foarte puternic, care ar fi interferat cu sistemele de control ale farfuriilor zburatoare. Alaturi de acest raport bulversant, FBI pulica pe site-ul sau oficial mii de alte documente despre extraterestri si fotografii.
           Extraterestrii exista si au fost pe Pamant. Unii dintre ei au avut chiar si accidente, dovada ca tehnologia lor, desi, evident, mult mai avansata decat a noastra, nu este totusi perfecta. O prima explicatie ar putea fi faptul ca americanii au luat farfuriile prabusite, le-au dus la o baza secreta unde au inceput sa le studieze pentru a face rost de tehnologii noi, necunoscute inca pe Terra, ca au reusit deja sa desluseasca si sa implementeze aceste tehnologii, iar acum nu-i mai intereseaza sa pastreze secretul. A doua explicatie ar fi ca deja s-a luat contact cu extraterestrii, ca este iminenta o intalnire de gradul III si ca omenirea trebuie pregatita pentru asta.

miercuri, 4 mai 2011

3 Evenimente tragice care demonstreaza ca Illuminati se pregatesc de cel de-al treilea razboi modnial

   1) Presedintele polonez si guvernatorul Bancii Centrale Poloneze au murit într-un tragic accident aviatic ce a avut loc pe teritoriul Rusiei. Rezultatul acestui incident? Va exista o mare tensiune între Polonia (membru NATO si UE) si Rusia. Pâna unde vor merge tensiunile?
   2) Grecia se duce drept spre faliment. Ce se va întâmpla cu aceasta tara pâna la urma? Nu e posibil oare ca Grecia sa fie prima tara din lume în care guvernul tarii sa fie înlaturat si înlocuit cu un guvern condus de Uniunea Europeana? Asta ar fi o prima etapa a organizatiei oculte si francmasonice Illuminati de a începe controlul centralizat asupra guvernelor lumii.
      3) Dezvaluirea marii înselatorii financiare americane. Presa americana a dezvaluit cum a mers mecanismul financiar-bancar din SUA, cel care a dus la actuala criza din lume. Banca Centrala Americana (Federal Reserve) a acordat împrumuturi bancilor americane comerciale, la dobânzi foarte mici, ceea ce le-a permis acestor banci sa acorde credite avantajoase populatiei (pentru cumpararea de case si alte bunuri), mai ales ca aceste împrumuturi erau garantate de Federal Reserve! Având garantia în spate, bancile nu s-au mai uitat la riscuri, si au dat drumul la “robinetul creditelor”. Dar, totul a avut o limita, caci o parte din populatie nu si-au mai putut plati restantele la credite. Urmarea? Federal Reserve (se stie, banca familiei francmasonice Rotschild) se va întari si mai tare, iar tot costul pierderilor bancare va cadea tot pe spatele cetatenilor americani. Vor creste taxele, vor creste nemultumirile, poate se va ajunge la revolte…De fapt asta se si urmareste!
       Toate aceste trei evenimente, aparent nelegate între ele, au ca scop crearea unor tensiuni si aprinderea fitilului pentru izbucnirea unor revolte sau razboaie. A nu se uita ca aproximativ la fel a izbucnit si primul si cel de-al doilea razboi mondial, chiar daca în momentul de fata cauzele sunt diferite. Organizatia malefica Illuminati s-ar putea sa se afle în spatele acestor actiuni, atent pregatite din timp, petru ca scopul ei este sa creeze razboaie în lume. De ce? Pentru ca apoi, ulterior, sa intervina miraculoasa solutia a unui guvern unic, mondial, conduc din umbra de elitele mondiale. Pentru ca toata populatia sa devina sclava acestor elite…